Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”

Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”

La 27 octombrie 1935 s-a inaugurat „Casa Culturală”, „primul aşezământ cultural din Râmnicu Sărat”. A fost inaugurată totodată biblioteca care, „adunând un însemnat număr de volume, le ţine la dispoziţia publicului cititor”. Casei Culturale i se acordă personalitate juridică la 26 iunie 1936, potrivit statutelor propunându-şi „să întreţină şi să dezvolte curentul cultural, contribuind în mai mare masură la culturalizarea locuitorilor din oraşul şi judeţul Râmnicu Sărat, cultivarea sentimentului naţional, educarea femeilor pentru a deveni bune gospodine şi mame, ridicarea morală a locuitorilor, dezvoltarea gustului pentru citit, dezvoltarea fizică a populaţiei prin educaţia sportivă, ajutorarea elevilor silitori lipsiţi de mijloace, salvarea de la distrugere a monumentelor istorice, stimularea înclinaţiilor artistice, întreţinerea în rândul populaţiei a tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti”. Ca mijloace de realizare a acestor obiective, se preconiza: înfiinţarea unei biblioteci, editarea de publicaţii, înfiinţarea unui ateneu popular, care să organizeze conferinţe, şezători culturale „cu producţiuni muzicale şi literare”, organizarea de expoziţii, înfiinţarea unui muzeu etnografic în colaborare cu societăţi şi cercuri culturale din judeţ, dar şi sprijinirea manifestărilor culturale care se organizau etc.

Casa Culturală era organizată pe patru secţii: muzeu, bibliotecă, sportivă – turistică şi ateneu popular.

La 25 martie 1939 aceasta devine Căminul Cultural Oraşenesc „Constantin Brâncoveanu”, condus de profesorul Ion Săndulescu, primarul orasului, ca preşedinte. Director era Nicolae Dicescu, Virgil Bârzea, bibliotecar; Victor Dimitriu, dr. C. Ionescu, Stelian Cucu, membri. Funcţiona pe Strada Carol Nr. 33. Va fi reorganizat în februarie 1948 şi trecut în subordinea Consiliului Local al Sindicatelor, în conducere (director, Petre Lichiardopol) fiind cooptaţi şi reprezentanţi ai sindicatelor, A.F.D.R., A.R.L.U.S., U.T.M. si ai P.M.R. (Petre Rafa şi Nathan Schwartz).

În 1952 ia fiinţă Casa Raionala de Cultură „Iosif Ranghet” (comunist de origine maghiară, mort în acelaşi an). Aceasta înlocuia Ateneul Popular de pe Strada Suvorov (azi Victoriei) şi avea sediul în Casa Renea, având ca director pe Mircea Stefănescu.

În septembrie 1959 se inaugurează localul Casei de Cultură. Ridicat pe tot parcursul „obsedantului deceniu” (anii ’50), imobilul de la intersecţia străzilor Amurgului şi Tudor Vladimirescu reflecta influenţa arhitecturii sovietice din acea perioadă. După Al Doilea Război Mondial, „lumina venea de la răsărit”, iar repertoriul arhitectural oficial avea să se schimbe. Astfel, clădirea în maniera autohtonă a Teatrului Comunal din grădina publică avea sa dispară din geografia oraşului, timp în care, folosindu-se chiar cărămizile rezultate în urma demolării teatrului, se edifica noua construcţie a Casei de Cultură. Noul stil nu era rodul unei evoluţii organice, ca în cazul curentului neoromânesc, ci a fost adoptat ca o componentă a noii ideologii socialiste. Realism – socialismul, un concept artistic dezvoltat în Uniunea Sovietică, îşi reclama originile clasice, dar scopul lui nu era acela de a crea o artă accesibila maselor ci, mai degrabă, o reacţie la adresa arhitecturii occidentale (modernă, cubistă, internatională) considerată inaccesibilă maselor. Curentul se dorea a fi o reflectare a gustului tradiţional amestecat cu elemente antice, fapt reflectat de lozinca la modă atunci: „Sa învăţăm de la clasici!”.  De altfel, trecătorul atent observa frontonul clasic – motivul triunghiular lipsit de ornamente care încoronează faţada.

 

 În prezent, Casa de Cultură poartă numele sopranei Florica Cristoforeanu, născută la Râmnic în luna lui florar a anului 1886.

%d blogeri au apreciat: